martie 17, 2018

Hocus Pocus

E oare riscant sa-ti pui o dorinta care sa devina TU? O dorinta din acelea care devin aproape totul, un lucru care-ti ghideaza gandurile, starile, care te face sa tresari cand te gandesti ca e posibil dar care in acelasi timp doare arzator la gandul ca s-ar putea sa nu se indeplineasca…
Oare mai pot reusi o data? Acum cativa ani mi-am construit un vis de care am tinut cu dintii si pentru care am luptat inversunat, pentru care am indurat umilinte sociale si mi-am calcat pe orgoliu. Mi l-am vazut inceput iar acum lupt din rasputeri sa-l termin cu bine pentru a ma putea arunca in altul. Unul mai mare, mai puternic, mai arzator. E visul pe care mereu l-am avut in mine dar de care mi-a fost frica. DA! Am fost o fricoasa, m-am fofilat dupa argumente fals pragmatice pentru a ma indeparta de el de frica.

Acum nu imi mai este… Acum pot sa afirm cu mana pe inima ca mi-l asum, deci imi asum fiinta, imi asum identitatea.
Frustrarile, depresiile, vin din neimpliniri de cele mai multe ori. Dar de alte ori, si poate cele mai importante, acestea vin din frica, de la demonii interiori pe care-i tinem inchisi fara a avea curajul sa-i infruntam. Vreau sa ies din mine, sa ma ridic si sa-i urlu celui mai puternic demon al meu in fata. Sa-i spun ca e ori el, ori eu, deoarece m-am saturat sa-l hranesc treptat cu frica si sa stau ascunsa intr-un colt.
De data asta cuget a-mi trai visul… Si sper sa am rabdarea de-a trece peste pod ca el sa ma-ntampine la sosire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *