iulie 29, 2018

Nesiguranta, frica

Sentimentul de incetitudine, frica, nesiguranta ne conduc in majoritatea deciziilor (cred) pe care le luam. Incercam mereu sa gasim calea cea mai sigura, procentul clar care ne va conduce catre o situatie pe care o putem controla, coordona.
Uneori decidem bine, alteori cine stie? Dar, cum imi zicea cineva… Nu exista decizii rele, aceea a fost decizia buna in acel moment, remuscarile nu-si mai au rostul.
Voi deschide un subiect destul de delicat. Unul cu care multi din jurul meu nu sunt si nici nu vor fi de acord. Copiii…
Sunt simpatici, nu-i asa? Sunt si mai simpatici cand traiesc intr-un mediu frumos, cu o educatie corespunzatoare si toate cele necesare la indemana. Un copil nu ar trebui sa sufere de lipsuri. Unui copil nu i-ar trebui refuzate atentia, educatia, hrana corespunzatoare, disciplina, sfaturile… Si, cu toate astea, in mileniul III d.Hr. ne trezim cu milioane de copii abandonati, infometati, crescuti necorespunzator din cauza neglijentei parintilor, etc.
De ce este intrebarea mea? De ce ar face unii oameni copii numai fiindca le urla ceasul biologic ori fiindca cedeaza unor pasiuni fierbinti, trecatoare, fara sa se protejeze? De ce vor o familie numai fiindca asa e construita societatea si fiindca ne sta in firea de mamifere? Atunci de ce mai avem creier si judecata?
Consider o dovada de egoism din partea multora actiunea de a aduce pe lume un copil in ziua de azi. Unii voit, atii involuntar, nu vorbim de cai acum ci de intentii. Stiu zeci de cupluri care o duc foarte greu dar care spun ca nu e asa de greu, copilul creste cat nu-ti dai seama… Ei nu zau??? Si crezi ca el nu observa? Crezi ca el nu sufera? Pentru asta sunt adusi pe lume omuleti mici? Pentru simpla ta implinire ca parinte, cand oricum nu ai cum sa-i oferi ce-i trebuie? Si prin ce-i trebuie ma refer atat la material cat si afectiv.
Eu refuz! Refuz sa “intru in randul lumii”.

Refuz daca e sa fie din acest motiv. Am facut prea multe lucruri din nesiguranta pe lumea asta ca sa fac un copil numai in cauza ca mai tarziu nu o sa se mai poata. Prefer sa-mi asum acest risc decat sa mai fac tot soiul de compromisuri care oricum nu ma vor conduce la ceea ce doresc ori cine sunt. Nu mai vreau, din cauza nesigurantei, sa-mi calc propriile convingeri. Am facut-o din cauza fricii de singuratate, din cauza fricii de a nu-mi pierde prietenii, din cauza anumitor lipsuri. Am crezut mereu ca daca lipseste undeva ceva, pot compensa pe alta parte. M-am inselat. In general trebuie sa tratezi rana in cauza, nu s-o amagesti cu analgezice.
La fel e si cu copiii. Nu-i poti face in ideea ca mai tarziu te vei descurca tu… Stiu, viitorul e imprevizibil. Niciodata nu stii daca vei mai avea in viitor, de aceea e bine sa pastrezi putin dar bun si nu sa cauti mult mult dar cine stie cum. Insa de aceea avem creier, sa separam pornirile de gandire si uneori sa ne lasam prada celei dintai, fara insa a ignora pe cea de-a doua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *